Instanţele orădene şi-au deschis ieri porţile pentru toţi cei interesaţi de modul în care sunt organizate şi funcţionează aceste instituţii. Spre deosebire de anii trecuţi, când orădenii nu s-au prea înghesuit să viziteze Palatul de Justiţie, ieri, peste o sută de justiţiabili au trecut pragul instanţelor. Printre ei s-au numărat elevii unor instituţii de învăţământ din Oradea, care, odată ajunşi în sala de judecată, şi-au luat rolurile în serios, ocupând pentru câteva minute locurile magistraţilor şi chiar îmbrăcându-le robele.


În anul 2003, Consiliul Europei şi Uniunea Europeană au decis ca în fiecare an, în data de 25 octombrie, să se sărbătorească Ziua Europeană a Justiţiei Civile. Pentru a marca această zi, ieri, justiţiabilii interesaţi de modul în care sunt organizate şi funcţionează instanţele au fost invitaţi la sediul Palatului de Justiţie din Oradea, în cadrul Zilei Porţilor Deschise. Cei care au trecut pragul instanţelor au avut posibilitatea să viziteze sediul unde îşi desfăşoară activitatea magistraţii, compartimentele cu relevanţă în făptuirea justiţiei şi să afle care sunt atribuţiile acestora. Spre deosebire de anii trecuţi, când justiţiabilii care au vizitat instanţele s-au putut număra pe degete, anul acesta peste o sută de persoane au ajuns la Palatul de Justiţie. "Majoritatea celor care ne-au vizitat au fost grupuri de elevi şi studenţi, dar au existat şi cetăţeni care şi-au exprimat dorinţa de a afla mai multe despre activitatea instituţiei. Justiţiabilii au dorit să afle, spre exemplu, care sunt paşii pentru a deveni avocat sau magistrat, care este salariul unui judecător etc.", a precizat judecătorul Cristian Monenci, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor. Elevii care au vizitat instanţele nu au scăpat ocazia de a îmbrăca robele magistraţilor şi de a le ocupa acestora locurile în sala de judecată, preţ de câteva minute, arătându-se interesaţi să afle cât mai multe despre felul în care se desfăşoară un proces şi atribuţiile ce le revin justiţiarilor. "În opinia publică, justiţia şi activitatea instanţelor este mai degrabă asociată cu soluţionarea cauzelor penale, în care infractori periculoşi sunt condamnaţi pentru acte de violenţă şi corupţie. Însă justiţia în realitate se ocupă mai ales de soluţionarea litigiilor de zi cu zi din viaţa cetăţenilor. Numai în primele 6 luni ale anului 2009, la Judecătoria Oradea s-au soluţionat 1.155 cauze penale şi 9.631 cauze civile. Aşadar, 90% din cauzele soluţionate sunt altele decât cele de natură penală", a subliniat ieri, Cristi Danileţ, vicepreşedintele Judecătoriei Oradea. Potrivit acestuia, dintre cauzele civile soluţionate în prima jumătate a acestui an, 4.953 au avut ca obiect litigii comerciale, 1.138 litigii au fost izvorâte din obligaţii civile (succesiuni, revendicări, evaluări), 799 - litigii de dreptul familiei, 118 - de fond funciar şi 1.937 plângeri împotriva contravenţiilor.