Ziua Protecţiei Civile, la 79 de ani - Porţi deschise în unităţile de pompieri
La împlinirea a 79 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" va organiza „Ziua Porţilor Deschise", atât la sediul unităţii, situat pe strada Avram Iancu, nr.9, Oradea, cât şi la sediile subunităţilor din judeţ. Activitatea se va derula în intervalul orar 09.00-15.00, cei interesaţi având posibilitate să asiste la desfăşurarea unor exerciţii demonstrative, la prezentarea tehnicilor şi mijloacelor de intervenţie specifice, precum şi la sesiuni de informare preventivă. Scopul acţiunii este acela de a informa populaţia cu privire la tipurile de riscuri specifice judeţului Bihor, precum şi de a familiariza cetăţenii cu măsurile specifice de prevenire a manifestării acestora şi cu regulile de comportare în caz de dezastre. În fiecare an, în data de 28 februarie, se sărbătoreşte Ziua Protecţiei Civile din România, prilej de rememorare a momentului istoric care a consacrat înfiinţarea primelor structuri de protecţie civilă, prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933. În România, conceptul de protecţie civilă a evoluat de la „apărare pasivă" în 1933, la „apărare locală antiaeriană" în anul 1952, apoi „apărare civilă" în 1978 şi „protecţie civilă" în 1996. Începând cu luna decembrie a anului 2004, prin fuzionarea Comandamentului Protecţiei Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari şi a structurilor judeţene corespondente, a luat fiinţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivelul judeţului Bihor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.