Mâine, credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici vor celebra, ca în fiecare an, Ziua Morţilor sau Ziua Tuturor Sfinţilor, prilej cu care îi omagiază pe cei trecuţi la cele veşnice. Întreaga săptămână, orădenii s-au pregătit cum se cuvine pentru această zi împortantă pentru creştinătate, urmând ca mâine să vină din nou la cimitir încărcaţi cu coroane, jerbe şi candele pe care le vor aprinde la mormintele celor dragi.

 

Semnificaţia Zilei morţilor se regăseşte în spiritualitatea Bisericii Romano-Catolice, însă, de ani buni, tradiţia a fost preluată în egală măsură şi de creştinii ortodocşi, şi de luterani, calvini ori unitarieni. Potrivit credinţei catolice, în această zi, o parte din sufletele celor morţi, care nu au fost nici sfinţi şi nici damnaţi, ajung în Purgatoriu, unde se curăţă de păcate pentru a putea intra în Rai. Orădenii s-au pregătit întreaga săptămână pentru această zi. Ei au curăţat mormintele de buruieni, au strâns gunoaiele de printre alei, au pregătit locul pentru iarnă şi au curăţat ghivecele pentru flori. În sprijinul orădenilor, care azi şi mâine vor veni la cimitir, au venit şi zecile de comercianţi, care au populat atât trotuarele din faţa pieţelor, cât şi pieţele şi cimitirul, cu ofertă deosebit de bogată, de la coroane de flori uscate, la coroane de con, de brad şi flori artificiale, până la brad şi flori naturale. Lumânările, un alt accesoriu nelipsit în această zi, se vindeau şi ele în foarte multe variante, de la candele de diferite mărimi, la simple lumânări. După primele zile, comercianţii nu s-au arătat foarte încântaţi de încasări. Preţurile erau în funcţie de buzunar, o coroană din muşchi de pământ şi coroanele din flori uscate costă între 12 lei şi 15 lei, cele din con, între 5 lei şi 24 de lei, iar coroanele de plastic pornesc de la 5 lei şi ajung până la 40 de lei. "Avem coroane pentru toate bugetele. Orădenii nu aleg în funcţie de model, ci în funcţie de buzunar. Cui nu-i e drag de mama sau tatăl lui?", a declarat Doina Bele, un comerciant din Piaţa Decebal. Aceasta s-a plâns că, în acest an, vânzările au scăzut simţitor, în plus, autorităţile au permis desfăşurarea comerţului stradal, care i-a făcut concurenţă. "Eu plătesc impozite, plătesc taxa pentru închiriere în piaţă, salarii. Nu e corect ca afară din piaţă, pe trotuar, oricine să poată să vândă flori şi lumânări", a mai adăugat Doina Bele. Orădenii au mai putut cumpăra şi buchete de crizanteme, la ofertă, 2 bucăţi la cinci lei. Lumânările se vindeau şi ele la promoţie: 10 lumânări la 3 lei. Candelele aveau preţuri care variau de la 1,5 lei la 2,5 lei. "Vânzările sunt foarte slabe, comparativ cu anii precedenţi. Crizantemele nu sunt scumpe. Criza e de vină", se plângea florăreasa Ana. De asemenea, pe piaţă se mai găseau şi ghivece cu crizanteme ale căror preţuri porneau de la 5 lei şi ajungeau până la 20 de lei.

 

Azi, cetăţenii care vor vizita Cimitirul Municipal vor avea acces cu autoturismele proprietate personală doar până la ora 12.00. De asemenea, cetăţenii care folosesc mijloacele de transport în comun au la dispoziţie autobuze suplimentare. În acest sens, azi şi mâine, în funcţie de afluenţa publicului călător, se vor înfiinţa curse rapide pe relaţia P-ţa Unirii - Cimitirul Municipal - P-ţa Unirii. În acest interval, echipaje ale Poliţiei Municipale vor fi prezente pe străzile Universităţii şi Umbrei, accesul spre cimitir fiind limitat.