„Urbi et Orbi" cu mesaje de Pace - Papa speră la o lume mai sigură!
Mesajul "Urbi et Orbi" transmis de Suveranul Pontif cu ocazia Paştelui catolic, de la balconul central al bazilicii Sfântul Petru, a fost marcat de speranţă pentru pace. Anterior, Papa a oficial slujba de Paşte, pe o vreme ploioasă, în Piaţa Sfântul Petru, în faţa a zeci de mii de persoane. Francisc a făcut primele comentarii publice despre acordul preliminar încheiat joi, la Lausanne, între Teheran şi marile puteri, menit să asigure că Iranul nu va construi o bombă atomică.
"Ne încredem cu speranţă în Domnul că acordul preliminar încheiat recent la Lausanne este un pas decisiv către o lume mai sigură", a afirmat el.
"Ne rugăm pentru pace în această lume supusă traficanţilor de arme, care îşi câştigă existenţa prin (vărsarea) sângelui altor bărbaţi şi femei", a adăugat Papa, denunţând numărul mare de arme din lume.
Suveranul Pontif s-a rugat de asemenea pentru pace în ţări afectate de conflicte violente, precum Libia, Yemen, Siria, Irak, Nigeria, Sudanul de Sud, Sudan şi Congo. El i-a amintit pe tinerii ucişi joi la o universitate din Kenya, majoritatea vizaţi pentru că erau creştini, şi a deplâns răpirile comise de extremiştii islamişti. După ce în Vinerea Mare Francisc a criticat comunitatea internaţională pentru tăcerea complice referitoare la uciderea unor creştini, de Paşte, el s-a rugat ca Dumnezeu să reducă "suferinţa multor fraţi persecutaţi din cauza numelui Său".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.