"Vom apăra drepturile maghiarilor chiar cu preţul unui conflict" - Jobbik declară război României
Liderul Jobbik, Vona Gabor, a declarat, sâmbătă, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdelyi Magyar Ifjak-EMI) de la Borzont, judeţul Harghita, că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-şi responsabilitatea unui conflict cu România. MAE a condamnat declarațiile și a cerut guvernului ungar să se disocieze public de poziția Jobbik, subliniind că acesta este al doilea derapaj în decurs de o lună produs în contextul taberelor și școlilor de vară din secuime.
Preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria - Jobbik, Vona Gabor, a declarat jurnaliştilor prezenţi la Tabăra EMI că Ungaria are obligaţia de a susţine în faţa Uniunii Europene şi de a sprijini obţinerea autonomiei, revendicată de maghiarii din Transilvania, apreciind că disputele pe această temă trebuie soluţionate cât mai curând. "Eu cred că Ungaria, dincolo de gesturile simbolice şi de iniţiativele civice, are obligaţia să încerce să dea glas acestei cerinţe în faţa forurilor internationale. Eu cred că această dispută (privind autonomia Secuimii) nu este disputa României şi Ungariei, ci una europeană. Ungaria trebuie să facă orice îi stă în putinţă ca disputa pe seama autonomiei să se finalizeze cât mai repede", a susţinut Vona Gabor. Întrebat dacă va susţine cauza autonomiei Secuimii cu riscul de a deteriora relaţiile dintre România şi Ungaria, preşedintele Jobbik a spus că partidul său îşi va asuma acest risc, pe care ar trebuie să şi-l asume, în opinia sa, întreaga Ungarie. Întrebat cum comentează solicitarea adresată de europarlamentarul Tokes Laszlo premierului ungar Orban Viktor ca Ungaria să asigure protectorat pentru Transilvania, Vona Gabor a afirmat că Jobbik a avut câteva initiative în acest sens şi că "nu poate decât să fie de acord cu fiecare pas care lărgeşte şi întăreşte drepturile minorităţii maghiare din România". El a cerut, totodată, presei româneşti să relateze "un lucru despre care s-a mai vorbit de câteva ori, dar niciodată nu a apărut', şi anume că, după părerea lui, "problema minorităţilor, pe care ungurii o numesc problema Trianonului" este "o tragedie a regiunii", impusă de Europa Occidentală, "care nu are niciun alt scop, în prezent, decât să facă imposibilă acţiunea comună a naţiunilor care trăiesc în această regiune". Potrivit acestuia, naţiunile care trăiesc în Europa Centrală se confruntă cu aceleaşi probleme, fiind "exploatate" de capitalul internaţional, împotriva căruia trebuie să acţioneze solidar. În acest context, Vona Gabor a vorbit şi despre posibilitatea unei reconcilieri istorice la nivelul Europei Centrale.
MAE cere Guvernului de la Budapesta să intervină
MAE a transmis, ieri, printr-un comunicat, că aşteaptă din partea Guvernului de la Budapesta să se disocieze de declaraţiile Jobbik făcute sâmbătă la Joseni, ministerul menţionând totodată că "dezavuează orice manifestări sau declaraţii extremiste care au loc pe teritoriul României". "Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate şi respinge declaraţiile făcute în cadrul Taberei de vară de la Joseni, în cursul zilei de sâmbătă, 10 august 2013. Astfel, pe tema autonomiei pe criteriu etnic, MAE reaminteşte faptul că aceasta nu face parte din standardele europene actuale omologate pentru minorităţile naţionale, la fel ca şi aşa zisele drepturi colective pentru minorităţile naţionale, care sunt excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul politic de bază din 1996", menţionează sursa citată. În ceea ce priveşte afirmaţia că pentru soluţionarea aşa-zisei probleme a maghiarilor din România este necesară asumarea unui conflict între Ungaria şi România, MAE apreciază că "este extrem de gravă". "Ea contravine flagrant spiritului şi realităţilor europene contemporane, principiilor de drept internaţional, Tratatului politic de bază, precum şi Parteneriatului Strategic bilateral. Astfel de poziţionări sunt complet anacronice şi trebuie condamnate cu toată fermitatea de către toţi actorii responsabili din România, Ungaria şi Europa, în general", se arată în comunicat. De asemenea, MAE "reaminteşte că este nevoit să ia poziţie, în mod public, pentru a doua oară în decurs de o lună, faţă de declaraţiile unor oficiali ungari făcute în contextul unor şcoli sau tabere de vară organizate de teritoriul suveran al României care disonează cu Parteneriatului strategic ungaro-român pentru Europa în secolul XXI".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.