Cinci imigraţi au murit şi alţi 1.800 au fost salvaţi de Paza de Coastă a Italiei, în weekend, în timp ce încercau să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge pe continent, pe mai multe bărci supraaglomerate. Pe cosat franceză au fost numărate într-o singură noapte peste 1.700 de tentative de a intra în Eurotunel.

Duminică, un purtător de cuvânt al Pazei de Coastă a Italiei a declarat că aproximativ 1.800 de imigranţi au fost salvaţi de pe mai multe vase supraaglomerate în timp ce încercau să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge pe continentul european. Operaţiunea de salvare a avut loc sâmbătă, când autorităţile italiene au descoperit şapte vase supraaglomerate plutind pe mare, care transportau imigranţi. Într-una dintre bărcile pneumatice, care transporta 212 pasageri, au fost descoperite cinci persoane decedate. Cauzele morţii acestora nu au fost încă stabilite. Mulţi dintre imigranţii şi refugiaţii care încearcă să traverseze Mediterana provin din Orientul Mijlociu şi din Africa, de unde emigrează din cauza sărăciei şi a violenţei din aceste zone. De la începutul anului, aproximativ 2.000 de persoane au murit în încercarea de a traversa Marea Mediterană, iar în 2014, circa 3.500. Deşi naţionalităţile persoanelor salvate în cursul operaţiunii de sâmbătă nu au fost stabilite, aproximativ un sfert dintre cei care au imigrat provin din Eritree, Nigeria, Somalia, Sudan şi Siria, potrivit agenţiei Naţiunilor Unite care se ocupă de problema refugiaţilor. De asemenea, de la începutul anului, în Italia au sosit aproximativ 90.000 de imigranţi, iar, în 2014, circa 170.000 de persoane.

Asalt la Eurotunel

Aproximativ 1700 de încercări de pătrundere ale unor imigranţi ilegali în tunelul sub Canalul Mânecii, în apropiere de Calais, au fost numărate în noaptea de duminică spre luni, iar un membru CRS a fost rănit la nivelul feţei cu pietre. Dintre aceste 1.700 de încercări, 1.000 au fost "respinse" de către forţele de ordine în apropiere de incinta tunelului, iar alte 700 au fost "interceptate" în incintă, a precizat sursa citată.

Un membru al forţelor antirevoltă şi de rezervişti Compagnies Républicaines de Sécurité (CRS) a fost rănit la (nivelul) feţei şi capului după ce s-a aruncat cu balast dintre şine în el, afirmă sursa din cadrul poliţiei. Rănitul a fost transportat la spital pentru a-i fi puse copci, iar autorul atacului cu pietre, un imigrant sudanez, a fost reţinut.

Tunelul de sub Canalul Mânecii este luat cu asalt, de mai multe săptămâni, de către imigranţi care sunt pregătiţi să facă totul pentru a ajunge în Marea Britanie, ţară pe care o consideră un fel de Eldorado.

Ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve a anunţat suplimentarea contingentului deja prezent la faţa locului - de 300 de oameni - cu alţi 120 de militari, în vederea consolidării securităţii.