2014 a fost cel mai călduros an înregistrat vreodată - Mai avem puţin a preveni dezastrul
NASA şi NOAA au subliniat că acest fenomen reflectă mai ales creşterea emisiei de gaze cu efect de seră ca rezultat al activităţii umane. În luna decembrie 2014, s-a înregistrat o temperatură medie la suprafaţa oceanelor şi a uscatului fără precedent în ultimii 134 de ani pentru ultima lună a anului, a precizat NOAA. Temperatura medie din decembrie a fost cu 0,77 grade Celsius peste media înregistrată în secolul al XX-lea. Raportat la nivelul întregului an 2014, temperatura medie la sol şi la suprafaţa oceanelor a fost cu 0,69 grade Celsius peste media secolului al XX-lea. Cea mai mare parte a acestei încălziri s-a produs pe parcursul ultimelor trei decenii, iar cei mai calzi zece ani s-au înregistrat începând din 2000, dacă se exclude anul 1998. În 2014, temperatura medie globală la nivelul uscatului s-a situat cu un grad Celsius peste media secolului trecut, fiind a patra cea mai ridicată valoare din 1880 până în prezent. La nivelul oceanelor, temperatura a fost cu 0,57 grade Celsius mai mare decât media ultimilor 134 de ani, ceea ce o face cea mai ridicată valoare de când se efectuează măsurători. În cel mai recent raport Grupul interguvernamental de experţi privind climatul (Giec) a estimat că fără o schimbare majoră şi rapidă în ceea ce priveşte industria energetică globală, dependentă de cărbune şi petrol, creşterea temperaturii medii globale va fi între 3,7 şi 4,8 grade Celsius la orizontul anului 2100.
Potrivit Giec, omenirea are puţin timp la dispoziţie pentru a acţiona în ceea ce priveşte limitarea creşterii temperaturii globale. Experiţii spun că o creştere a temperaturii medii globale cu mai mult de două grade Celsius ar putea duce la schimbări climatice ce vor avea consecinţe dezastruoase, printre care creşterea periculos de mult a nivelurilor oceanelor din cauza topirii accelerate a gheţarilor arctici, multiplicarea fenomenelor meteorologice catastrofale, dispariţia unor specii de animale din cauza distrugerii habitatului şi înmulţirea conflictelor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.