230 de civili din estul Siriei - Ucişi cu sânge rece de jihadiştii Statului Islamic
Trupurile a 230 de persoane executate de jihadişti din cadrul grupării Stat Islamic (SI) au fost descoperite de apropiaţi ai acestora într-o groapă comună din provincia Deir ez-Zor, în estul Siriei, a anunţat miercuri un ONG.
Victimele sunt membri ai tribului sunnit Shaitat, originar din această provincie, care s-a răsculat împotriva SI. În total, 900 de membri ai acestui trib au fost ucişi, a precizat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care se sprijină pe o vastă reţea de militanţi. OSDO a precizat că "marea majoritate" a morţilor erau civili, mulţi dintre ei fiind executaţi cu sânge rece ca "represalii" la răscoala împotriva SI, care deţine controlul asupra unor vaste regiuni din Siria. Membri ai Shaitat au descoperit groapa comună după ce SI le-a permis să se întoarcă în satul natal, de unde au fost alungaţi. Pentru a se întoarce, ei au fost nevoiţi să accepte respectarea unei restricţii de circulaţie nocturnă, să nu participe la reuniuni şi să nu poarte arme. Tribul sunnit Shaitat a încercat să se revolte împotriva SI, dar, la începutul lui august, peste 700 dintre ei au fost "masacraţi" de gruparea jihadistă, în mare parte civili, potrivit OSDO. Acuzată, de către ONU, de comiterea unor atrocităţi şi "crime împotriva umanităţii", gruparea ultraradicală sunnită SI luptă în Siria pe mai multe fronturi - împotriva regimului, rebelilor şi kurzilor - şi nu ezită să-şi decapiteze şi chiar să-şi crucifice "duşmanii". Conflictul din Siria a început în martie 2011 odată cu reprimarea manifestaţiilor paşnice antiregim, care a provocat o insurecţie armată împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad. Peste 200.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului sirian.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.