Douăzeci şi opt de vehicule ale Misiunii Europene din Kosovo (EULEX) au fost avariate ieri, având geamurile şi pneurile sparte, într-o parcare a misiunii din Priştina, a anunţat poliţia kosovară, într-un comunicat citat de AFP.

 

Douăzeci de persoane aparţinând mişcării albaneze pentru Autodeterminare, opuse oricărei prezenţe internaţionale în Kosovo, au fost arestate în urma acestui incident, a afirmat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Arber Beka. Unele dintre vehicule au fost răsturnate, geamurile altora au fost sparte cu pietre şi pneurile au fost sparte, a declarat poliţia. Purtătoarea de cuvânt a EULEX, Karin Lindal, a afirmat, într-un comunicat, că misiunea europeană condamnă "viguros acest act", salutând în acelaşi timp "reacţia rapidă şi eficientă a poliţiei" kosovare. Mişcarea Autodeterminare se opune mai ales unei eventuale semnări a unui protocol de cooperare între EULEX şi Ministerul sârb de Interne, evocată recent de vicepremierul şi ministrul de Interne sârb, Iviţa Dacici. Clasa politică albaneză se opune de asemenea semnării unui astfel de protocol, apreciind că doar instituţiile statului Kosovo pot semna acorduri internaţionale.