Mii de oameni, printre care şi foşti combatanţi din cel de-al Doilea Război Mondial au sărbătorit, sâmbătă, în capitala Poloniei, aniversarea a 65 de ani de la insurecţia poloneză împotriva armatei naziste, de la 1 august 1944, cunoscută ca Revolta varşoviană, informează AFP.
Zeci de ceremonii au fost organizate în diferite locuri din capitala poloneză pentru a marca amintirea revoltei de 63 de zile împotriva ocupaţiei naziste, în care au murit atât soldaţi, cât şi civili. La ora locală 17.00, numită "ora W", cea la care membrii Rezistenţei, care se pregăteau încă din 1940, au început atacul împotriva naziştilor în diferite cartiere din Varşovia, unde sirenele au început să sune, anunţând revoltele. Pe parcursul întregii zile, în cartierul Mokotow, în sudul Varşoviei, reocupat de nazişti în 27 septembrie 1944, o orchestră a interpretat cântece ale Rezistenţei pentru aproape o mie de persoane de toate vârstele. După revoltele de la Varşovia, începute pe 1 august 1944, au suprevieţuit circa 32.000 de insurgenţi, dintre care 3.500 încă mai trăiesc. Cei mai mulţi dintre aceştia aveau mai puţin de 20 de ani în 1944. Aproximativ 18.000 de combatanţi polonezi şi 17.000 de soldaţi nazişti au murit atunci.