Accident minier în Turcia - Trei inculpaţi pentru omor
Trei persoane din cei 25 de arestaţi au fost inculpate pentru omor involuntar în cazul accidentului minier din Turcia. Cel mai grav accident din ţară, soldat cu peste 300 de victime, s-a produs în oraşul Soma din vestul Turciei.
"În prezent, 25 de persoane se află în detenţie, iar trei dintre ele sunt inculpate pentru omor involuntar", a afirmat acest procuror, Bekir Sahiner. Zeci de procurori au fost desemnaţi să ancheteze incendiul şi explozia - care ar fi fost provocate de o defecţiune electrică - în mina privată din Soma. Exploatantul Soma Kömür Isletmeleri, acuzat că a privilegiat rentabilitatea în detrimentul securităţii salariaţilor săi, neagă cu vehemenţă orice neglijenţă. Un raport de expertiză preliminară a accidentului, obţinut de cotidianul Milliyet, evidenţiază mai multe deficienţe grave privind securitatea, între care lipsa unui detector de monoxid de carbon. Catastrofa a generat un val de furie în Turcia, nu numai împotriva companiei Soma Kömür Isletmeleri, ci şi a regimului islamo-conservator al lui Erdogan.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.