Liderii ţărilor Uniunii Europene au ajuns la un acord, ieri, asupra unui mandat comun de negocieri în vederea summitului de la Copenhaga privind schimbările climatice, prevăzând un obiectiv de ajutor financiar pentru ţările sărace, dar fără să indice o sumă a contribuţiei lor, relatează AFP. "Există un acord", a declarat preşedinta lituaniană, Dalia Grybauskaite, la încheierea întâlnirii de la Bruxelles a şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană asupra acestui subiect. Cel mai disputat punct viza ajutorul ce urmează să fie acordat ţărilor sărace pentru a lupta cu efectele încălzirii globale şi adaptarea economiilor acestora. Liderii europeni au stabilit ca obiectiv mondial suma de 100 de miliarde de euro până la sfârşitul lui 2020. Ei au refuzat, în această etapă, să stabilească valoarea contribuţiei anuale a Uniunii, în aşteptarea rezultatelor summitului mondial din decembrie, de la Copenhaga, asupra protecţiei climei.