Comisia electorală independentă din Afganistan nu confirmă victoria din primul tur de scrutin anunţată de echipa preşedintelui în exerciţiu, Hamid Karzai, în urma alegerilor prezidenţiale de joi, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al comisiei, Zekria Barakzai, citat de AFP.

 

Directorul de campanie al preşedintelui afgan în exerciţiu afirmase ieri că Hamid Karzai a câştigat alegerile prezidenţiale de joi, din primul tur de scrutin, potrivit "cifrelor observatorilor", obţinute de la secţiile de vot. "Potrivit informaţiilor pe care le-am obţinut până în prezent, putem spune că nu va mai fi nevoie de un al doilea tur, suntem pe primul loc", a declarat Din Mohammad, directorul de campanie al lui Hamid Karzai. "Am obţinut aceste cifre de la observatorii noştri" din secţiile de vot, a adăugat el. Pe de altă parte, echipa principalului rival al preşedintelui Hamid Karzai la alegerile prezidenţiale din Afganistan a afirmat ieri că Abdullah Abdullah se află pe primul loc, potrivit rezultatelor parţiale ale scrutinului. "Rezultatele pe care le-am primit de la observatorii noştri de la secţiile de vot ne arată că, până în prezent, obţinem 63 la sută din voturi şi Hamid Karzai 31 la sută", a afirmat Sayed Aqa Fazil Sancharaki, purtătorul de cuvânt al campaniei lui Abdullah Abdullah. "Acestea nu sunt rezultatele finale şi continuăm să primim rezultate de la agenţii noştri din teren. Vom termina probabil mâine (sâmbătă)", a adăugat el. Comisia Electorală Independentă din Afganistan a anunţat la rândul său, ieri, că numărarea voturilor s-a încheiat şi că rata de participare ar putea ajunge la aproximativ 40-50 de procente. Comisia a precizat că rezultatele alegerilor vor fi anunţate săptămâna viitoare.