Exploziile produse marţi dimineaţă la un depozit de muniţii dintr-o bază rusă din Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, au drept cauză un „un act de sabotaj”, a indicat armata rusă într-un comunicat, citat de AFP.

 

Depozitul militar situat în apropiere de Djankoi, în nordul Crimeii, „a fost distrus în dimineaţa zilei de 16 august în urma unui act de sabotaj”, potrivit comunicatului, citat de agenţiile ruse de presă, care nu precizează cine sunt cei responsabili de aceste acţiuni.

„Un număr de infrastructuri civile, printre care o linie de înaltă tensiune, o centrală electrică, o linie de cale ferată, precum şi mai multe case au fost de asemenea avariate”, detaliază armată rusă.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, focul s-a declanşat în jurul orei 03.15 GMT într-un depozit de muniţii temporar la o bază rusă din apropierea localităţii Maiskoie, districtul Djankoi, provocând o explozie.

Guvernatorul prorus al Crimeii, Serghei Aksionov, care s-a deplasat la faţa locului, a indicat că doi civili au fost răniţi, în timp ce administraţia aşezării din apropiere a organizat evacuarea locuitorilor. Până în prezent, peste 3.000 de persoane au fost evacuate din localitatea Maiskoe, din apropierea respectivei baze, potrivit EFE.

Reacţionând la aceste explozii din Crimeea, Andrii Iermak, şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, a salutat într-o postare pe Telegram o „operaţiune de «demilitarizare» efectuată cu minuţiozitate şi precizie de către armata ucraineană”, operaţiune ce va continua - potrivit lui – „până la eliberarea completă a teritoriilor ucrainene”.

„Dimineaţa în apropiere de Djankoi a început cu explozii”, a constatat la rândul său pe Twitter consilierul şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, Mihailo Podoliak.

„Crimeea într-o ţară normală înseamnă Marea Neagră, munţi, vacanţă şi turism. Dar Crimeea ocupată de ruşi înseamnă explozii la depozite de muniţii şi un risc ridicat de deces pentru invadatori şi hoţi”, a spus el.

Acest incident intervine la o săptămână după detonarea muniţiei destinată aviaţiei militare la un depozit situat pe aerodromul militar din Saki, în vestul Crimeii. Acele explozii s-au soldat cu un mort şi mai mulţi răniţi şi distrugerea a cel puţin opt avioane de luptă, conform unor media internaţionale.

Crimeea, peninsulă a Ucrainei anexată în 2014 de Moscova, se află în prima linie a ofensivei militare declanşate de Rusia împotriva vecinului său ucrainean din 24 februarie.

Avioane ruseşti decolează aproape zilnic din Crimeea pentru a lovi ţinte în regiunile aflate sub controlul Kievului, în timp ce mai multe zone din această peninsulă sunt situate în raza de acţiune a tunurilor şi dronelor ucrainene.