Al-Qaida anticipează căderea lui Barack Obama
Reţeaua teroristă al-Qaida a emis o înregistrare video în limba arabă, de 106 minute, intitulată "Occidentul şi sumbrul tunel", în care numărul doi în ierarhia grupării, Ayman al-Zawahiri, anticipează căderea preşedintelui american Barack Obama, relatează Fox News, în pagina electronică.
Pe parcursul înregistrării realizate sub forma unui documentar, pentru a marca împlinirea a opt ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, liderii al-Qaida comentează evenimente din ultimul an, cum ar fi alegerile prezidenţiale din Statele Unite, criza financiară globală şi ultimele mişcări jihadiste din întreaga lume.
"America a venit cu o nouă faţă ipocrită. Zâmbindu-ne, dar înjunghindu-ne cu acelaşi cuţit folosit de (fostul preşedinte George W.) Bush", a afirmat al-Zawahiri. "Cu voia lui Allah, sfârşitul tău va fi în mâinile naţiunii musulmane, astfel încât lumea şi istoria vor fi libere de crimele şi minciunile tale", a continuat el, adresându-se lui Obama, la sfârşitul înregistrării video în două părţi. Ca şi în trecut, al-Qaida a încercat să-l compare pe Obama cu predecesorul său George W. Bush, privit nefavorabil de majoritatea musulmanilor, din cauza ofensivelor sale în Afganistan şi Irak. Mulţi analişti cred că al-Qaida s-a alarmat din cauza popularităţii lui Obama în Orientul Mijlociu, în special după discursul său major de la Cairo în faţa lumii musulmane, în luna iunie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.