Alegeri corecte - Clinton avertizează Ucraina şi Georgia
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a făcut apel marţi la Ucraina şi la Georgia să organizeze alegeri libere şi corecte şi a discutat despre criza din zona euro în cursul diverselor întâlniri pe care le-a avut cu lideri europeni.
"Ucraina este foarte importantă pentru securitatea şi stabilitatea Europei. Am afirmat foarte clar cât regretăm ceea ce noi considerăm ca urmăriri judiciare selective, inclusiv întemniţarea fostului premier (Iulia) Timoşenko", a declarat un responsabil american. Acesta a precizat că Europa şi Statele Unite lucrează împreună pentru a promova alegeri libere şi corecte la 28 octombrie şi că subiectul a fost discutat în timpul întâlnirii dintre Hillary Clinton şi şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton. "Relaţia noastră cu Ucraina nu va face progrese reale până ce vom vedea încetarea acestor urmăriri judiciare selective", a precizat el. Georgia organizează, la rândul său, alegeri, la 1 octombrie, iar Statele Unite vor participa la controalele din teren. Hillary Clinton s-a întâlnit marţi cu mai mulţi miniştri europeni de Afaceri Externe la dineul anual transatlantic, în marja sesiunii Adunării Generale a ONU. În discuţiile cu şeful diplomaţiei elene, Dimitris Avramopoulos, Clinton s-a concentrat "pe economia Greciei", exprimând "înţelegerea şi aprecierea noastră pentru marile sacrificii pe care poporul grec le face pentru reformele necesare în vederea menţinerii Greciei în zona euro", a afirmat responsabilul american. "Am afirmat foarte clar că avem un interes enorm în ceea ce priveşte succesul economiei europene şi al zonei euro", a adăugat responsabilul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.