Cel puţin 22 de clădiri, inclusiv blocuri rezidenţiale, s-au prăbuşit în urma unei masive alunecări de teren produsă în oraşul Shenzen, situat în sudul Chinei, zeci de persoane fiind dispărute.

O zonă de 20.000 de metri pătraţi a fost acoperită cu pământ, a anunţat Departamentul local al Pompierilor, citat de BBC News online. Cel puţin 22 de clădiri s-au prăbuşit, iar 900 de persoane au fost evacuate. Cel puţin patru persoane au fost salvate. Conform unor surse, alte zeci de persoane sunt căutate de echipele de intervenţie. Alunecarea de teren a avut loc într-o zonă industrială situată la periferia oraşului Shenzen, în sudul Chinei. Printre clădirile prăbuşite se numără două blocuri în care locuiau muncitori.