Ambasada Marii Britanii de la Teheran - Redeschisă după patru ani
Ambasada britanică a fost închisă în 2011, după ce a fost atacată de către protestatari, în timpul unei demonstraţii împotriva sancţiunilor impuse Iranului. Hammond este primul ministru de Externe britanic prezent în Iran din 2003 încoace. Vizita are loc la doar câteva săptămâni după încheierea unui acord între Teheran şi şase mari puteri vizând limitarea programului nuclear iranian. "Prima vizită a unui ministru britanic din 2003. Moment istoric în relaţiile UK-Iran", a declarat Hammond, într-un mesaj postat pe Twitter, la sosirea în Teheran. Acordul în dosarul nuclear şi alegerea lui Hassan Rohani ca preşedinte în iunie 2013 - care a promis un angajament mai mare cu lumea occidentală - au fost "jaloane importante" în îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări, a declarat ministrul anterior. "Redeschiderea ambasadelor noastre este un pas esenţial către îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale", a spus ministrul britanic. "În primul rând vom dori să ne asigurăm că acordul în dosarul nuclear este un succes, inclusiv prin încurajarea comerţului şi investiţiilor după ridicarea sancţiunilor", a spus Hammond.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.