Angela Merkel a fost realeasă cancelar al Germaniei
Conservatoarea Angela Merkel, în vârstă de 55 de ani, a fost realeasă ieri în funcţia de cancelar al Germaniei, pentru un nou mandat de patru ani, de către deputaţii din Parlamentul federal, transmite AFP.
Ea va conduce o coaliţie de centru-dreapta între Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi ramura sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială (CSU), pe de o parte, şi liberalii din FDP pe de altă parte. Aceste formaţiuni au obţinut 332 din cele 622 de mandate de deputat la alegerile legislative din 27 septembrie. Ieri, în şedinţă plenară, Merkel a obţinut voturile a 323 dintre cei 612 deputaţi prezenţi.
Acest vot pune capăt "marii coaliţii" între Uniunile creştine şi social-democraţii din SPD, coaliţie care a guvernat Germania în ultimii patru ani. Noul Guvern, care urma să organizeze primul său Consiliu de Miniştri ieri după-amiază, după ce a fost învestit de preşedintele Horst Koehler, a ajuns la un acord asupra unui program care promite puternice scăderi de impozite, cu o nouă îndatorare, în pofida deficitului bugetar cauzat de cea mai gravă criză economică din ultimii 50 de ani. În total, este vorba despre reduceri fiscale în valoare de 24 de miliarde de euro pe an, începând din 2011, de pe urma cărora vor beneficia gospodăriile şi întreprinderile germane. Aşa cum a procedat în urmă cu patru ani, Merkel urma să efectueze prima sa vizită în calitate de nou cancelar la Paris, unde un dineu cu preşedintele Nicolas Sarkozy era prevăzut miercuri seară.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.