Germania a deschis cel mai tragic capitol al istoriei Europei atacând Polonia, în urmă cu 70 de ani, la 1 septembrie 1939, a declarat, ieri, cancelarul german, Angela Merkel, într-un discurs susţinut la Westerplatte, în apropiere de Gdansk, în Polonia, relatează AFP.

 

"Acum 70 de ani a început, cu atacul german împotriva Poloniei, cel mai tragic capitol al istoriei Europei", a declarat Angela Merkel. "Războiul declanşat de Germania a generat o suferinţă incomensurabilă pentru numeroase popoare, ani de privare de drepturi, de umilire şi de distrugere", a adăugat ea. "Mă înclin în faţa victimelor", a spus cancelarul în locul unde la 1 septembrie 1939, la ora locală 04.45 (05.45 ora României), crucişătorul german Schleswig-Holstein a tras primele salve de tun ale celui de-al Doilea Război Mondial, declanşând o ploaie de foc asupra bazei poloneze de la Westerplatte. "Aduc un omagiu celor 60 de milioane de persoane care şi-au pierdut viaţa din cauza acestui război început de Germania", a spus ea. "Europa (...) s-a transformat dintr-un continent al terorii şi violenţei într-un continent al libertăţii şi păcii. Faptul că acest lucru a fost posibil nu este nici mai mult nici mai puţin decât un miracol", a apreciat Merkel. Liderii a douăzeci de ţări, printre care Rusia şi Germania au comemorat ieri, la Gdansk, împlinirea a 70 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.