Trei poliţişti georgieni şi 11 membri ai unui grup înarmat venit din Rusia au fost ucişi miercuri în cadrul unor confruntări armate în Georgia, în apropiere de frontiera dintre această fostă republică sovietică şi Rusia, a anunţat Ministerul georgian de Interne.

"Nu ştim încă cine sunt aceşti oameni şi de ce au venit pe tritoriul georgian", a declarat pentru AFP Nodar Harşiladze, un adjunct al ministrului georgian de Interne. Grupul înarmat a venit din Daghestan, o republică instabilă din Caucazul rus care se confruntă cu o rebeliune armată islamistă.