Patru persoane au fost ucise şi cel puţin alte zece au fost rănite marţi, după ce un bărbat a deschis focul într-o sală de sport din Pennsylvania, în estul Statelor Unite, au anunţat, ieri, autorităţile locale, citate de AFP.

Acestea au afirmat că au fost ucise trei femei, iar cea de-a patra victimă probabil că ar fi autorul crimelor, care şi-ar fi întors arma spre el înainte ca poliţia să-l aresteze. "Există o puternică bănuială că trăgătorul a murit", a declarat comandantul poliţiei Comitatului Allegheny, Charles Moffatt. O martoră, Nicole, a declarat pentru postul local de televiziune că atacatorul a pătruns cu o geantă în sala de dans, unde se aflau doar femei, a stins luminile şi a început să tragă cu cel puţin o armă de foc. "A tras mai multe focuri", a declarat aceasta. "Oamenii urlau peste tot. Era oribil", a adăugat ea. În opinia sa, în sala de dans se aflau circa 30 de femei, iar în centrul de gimnastică s-ar fi aflat aproximativ 100 de persoane. Poliţia a menţionat că un număr de aproximativ 70 de persoane erau prezente în momentul dramei.