Cel puţin 14 civili, între care trei copii, au fost ucişi în sudul Afganistanului în două atacuri cu bombă, au anunţat ieri surse oficiale citate de Associated Press. Atacurile au fost atribuite de oficiali locali militanţilor talibani care recurg în primul rând la atacuri cu expozibili pe drumuri. Potrivit unor date furnizate de Organizaţia pentru combaterea atacurilor cu dispozitive artizanale, numărul incidentelor a crescut la 828 luna trecută în Afganistan, mai mult decât dublu comparativ cu atacurile înregistrate în iulie 2008. Majoritatea victimelor atacurilor din acest an au fost civili.