Atacuri ruse asupra bazelor ucrainiene din Crimeea - Şeful marinei ucrainiene a fost capturat
Forţele ruse şi proruse au atacat ieri marina ucraineană din Crimeea. Încă de dimineaţă, aproximativ 200 de militanţi proruşi, cu ajutorul forţelor ruse, au ocupat sediul marinei ucrainene din Sevastopol, fără să se tragă însă vreun foc de armă. Ofiţerii ucrainieni au încercat iniţial să se blocheze în interior, dar au fost forţaţi să părăsească imobilul, aşa cum a declarat un purtător de cuvânt al marinei ucrainene, Serghii Bogdanov. Unul dintre soldaţi avea lacrimi în ochi la vederea drapelului rus arborat pe clădire, care l-a înlocuit pe cel ucrainean. Dacă angajaţii au reuşit să scape, şeful marinei ucrainiene, Serghii Gaiduk, a fost capturat.
"A fost blocat nu poate merge nicăieri. A fost forţat să părăsească zona şi l-am prins", a declarat Igor Eskin, reprezentantul forţelor ruse la faţa locului.
Ulterior, forţele proruse din Crimeea şi-au continuat atacul. Cu ajutorul unui tractor, au spart poarta Bazei Sud a Marinei ucrainene, la Novoozerne, în vestul peninsulei, şi au preluat controlul asupra intrării. Ulterior ruşii şi-au oprit înaintarea, a precizat Vladislav Seleznev, reprezentant al Ministerului Apărării în Ucraina, adăugând că aceştia se aflau faţă-n faţă cu militari ucraineni înarmaţi. Pentru a pune capăt conflictului, ministrul interimar al Apărării de la Kiev Igor Teniuh şi prim-vicepremierul Vitali Iarema au decis să meargă în peninsulă. Acestora însă nu li s-a dat voie să intre pe teritoriul Crimeei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.