Un imigrant afgan în vârstă de 18 ani a fost înjunghiat mortal pe o stradă din centrul Atenei, anunţă surse din cadrul poliţiei.

Victima fusese rănită grav prin înjunghiere, sâmbătă seara, într-un cartier în care locuiesc preponderent imigranţi. Transportat la spital, adolescentul de origine afgană nu a putut fi salvat. Conform anchetei preliminare, tânărul ar fi fost victima unei tâlhării, dar poliţia nu exclude ipoteza unui atac rasist. Actele de violenţă împotriva imigranţilor s-au multiplicat, în ultimele luni, în Grecia, pe fondul crizei şi după accederea în Parlament a formaţiunii xenofobe şi rasiste Zori de Aur.