Austria - Moschei închise și imami expulzați
Guvernul de la Viena, din care face parte și o formațiune de extremă-dreaptă, intenționează să închidă șapte moschei și să expulzeze zeci de imami, măsurile având drept scop să combată ideologia islamistă radicală și finanțarea din străinătate a grupurilor religioase.
Autoritățile au anunțat că printre entitățile ce urmează să fie interzise se numără o societate influențată de o grupare naționalistă turcă și care administrează o moschee în Viena. De asemenea, urmează să fie interzis și un grup musulman arab care administrează șase moschei.
„Este doar începutul”, a declarat vicecancelarul Heinz-Christian Strache, liderul formațiunii de extremă-dreaptă Partidul Libertății.
Oficialii austrieci au mai indicat că până la 60 de imami aparținând ATIB, un grup musulman cu legături cu Guvernul Turciei, ar putea fi expulzați ori vizele lor ar putea fi anulate din cauză că sunt finanțați din străinătate.
Austria are o populație de 8,8 milioane de persoane, dintre care aproximativ 600.000 musulmani, cei mai mulți fiind turci ori din familii cu origini turcești.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.