Austria pregăteşte extrădarea lui Dmitro Firtaş în Statele Unite
Autorităţile judiciare au anunţat că Firtaş, un apropiat al clanului preşedintelui ucrainean înlăturat de la putere Viktor Ianukovici, a fost plasat în detenţie miercuri seara şi va fi extrădat în Statele Unite, unde este acuzat de corupţie şi formarea unei organizaţii infracţionale. Oligarhul ucrainean "a făcut apel la decizia" de reţinere. Cauţiunea a fost stabilită la 125 de milioane de euro, însă, dacă va fi eliberat, miliardarul, în vârstă de 48 de ani, va trebui să rămână în Austria. Justiţia austriacă a anunţat că a acţionat "în urma unei anchete mai vechi a FBI şi a unui mandat de arestare emis de un tribunal american" şi că arestarea nu are nicio legătură cu evenimentele recente din Ucraina. Potrivit Forbes Ucraina, Dmitro Firtaş are o avere de 673 de milioane de dolari (aproape 500 de milioane de euro). El a acumulat această avere datorită companiei RosUkrEnergo, care activează în domeniul distribuţiei de gaze. Numeroşi experţi şi oficiali politici ucraineni au denunţat corupţia şi absenţa transparenţei acestei companii.Oligarhii ucraineni apropiaţi de Viktor Ianukovici au fost ţinta sancţiunilor decise de Uniunea Europeană, care a îngheţat activele fostului preşedinte, ale fostului premier Mikola Azarov şi ale altor 16 foşti miniştri, oameni de afaceri şi oficiali din cadrul forţelor de ordine ucrainene.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.