Afluxul dinspre Ungaria către Austria a scăzut semnificativ ieri, după ce aproximativ 10.000 de persoane au intrat în această ţară sâmbătă, dintre care 7.000 şi-au continuat drumul către Germania, în contextul în care ambele ţări şi-au deschis frontierele.

Cel puţin 1.000 de persoane au parcurs pe jos, la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, cei zece kilometri dintre localităţile de frontieră ungară Hegyeshalom şi austriacă Nickelsdorf, unde au aşteptat legături feroviare, potrivit agenţiei austriece APA. De la Nickelsdorf, imigranţii luau trenuri către oraşe austriece mai mari şi către Germania, unde aproximativ 7.000 de oameni au ajuns sâmbătă, cu 26 de trenuri, la Munchen, a anunţat poliţia. Operatorii feroviari din amebele ţări şi-au suplimentat capacitatea, pentru a face faţă afluxului. Odată ajunşi la Munchen, imigranţii sunt distribuiţi, cu autobuze şi trenuri, către centre de refugiaţi din întreaga ţară. Refugiaţii, dintre care mulţi sunt bolnavi şi obosiţi în urma calvarului de săptămâni pe care l-au îndurat după ce au plecat din ţările lor, devastate de războaie, au fost întâmpinaţi adesea de către austrieci şi germani cu aplauze şi urale de bun venit, dar şi cu alimente, cadouri şi medicamente. Valul de imigranţi a început să curgă de sâmbătă dimineaţa, după ce autorităţile din Ungaria au mobilizat - într-un gest surrinzător - zeci de autobuze care să ia miile de refugiaţi blocaţi la gara Keleti din Budapesta - transformată într-o tabără improvizată de refugiaţi - către frontiera cu Austria. Guvernul condus de Viktor Orban a refuzat timp de mai multe zile să le permită imigranţilor să iasă cu trenul din Ungaria, evocând reglementări UE care cer ca solicitanţii de azil să fie înregistraţi şi să primească statut de refugiaţi în statele membre prin care au intrat pe teritoriul UE. Mulţi dintre imigranţi voiau să ajungă în Germania, cea mai puternică economie europeană, care a deschis uşa tuturor azilanţilor sirieni.

În urma unor consultări între autorităţile dintre Germania, Austria şi Ungaria, s-a convenit asupra unei exceptări de la reglementările în domeniul azilului, în weekend, ceea ce le-a permis refugiaţilor să părăsească Ungaria.