Avioane chineze şi ruse în spaţiul aerian sud-coreean - Incidente aviatice în Orientul Extrem
Armata Coreei de Sud a anunţat marţi că a mobilizat avioane de luptă în răspuns la o intruziune în zona sa de identificare aeriană de către 19 aeronave militare ruse şi chineze, transmit Reuters şi Yonhap.
În Zona de identificare aeriană a apărării sud-coreene (KADIZ) au pătruns patru bombardiere chineze, urmate de 15 aeronave ruse, inclusiv bombardiere Tu-95, avioane A-50 de avertizare timpurie, a precizat Statul major sud-coreean.
Armata sud-coreeană a mobilizat la rândul ei aeronave de luptă pentru a lua „măsuri tactice".
Înainte de intrarea avioanelor chineze în KADIZ, forţele armate chineze au informat Coreea de Sud că aeronavele sale participă la un antrenament de rutină, a menţionat într-un comunicat armata sud-coreeană.
„Incidentul pare să fie un exerciţiu militar comun între China şi Rusia, dar este nevoie de analize suplimentare", se adaugă în comunicatul Statului major sud-coreean.
La 23 iulie, un avion rusesc A-50 pentru avertizare timpurie a pătruns de două ori în spaţiul aerian teritorial sud-coreean, obligând forţele aeriene sud-coreene să tragă sute de focuri de avertisment. Acea intruziune a survenit la scurt timp după ce două avioane ruseşti şi două chineze intraseră de mai multe ori în KADIZ, în cadrul unor manevre aeriene comune neobişnuite între cele două ţări.
Zona de identificare a apărării aeriene a fost instituită pentru prima oară în 1951 de către armata aerului americană în timpul Războiului Coreei (1950-1953) cu scopul de a preveni eventuale ciocniri aeriene între Coreea de Sud şi statele vecine. În 2018, Seulul a extins-o pentru a contracara decizia unilaterală a Chinei de a-şi lărgi propria zona de identificare deasupra unor recife şi mai multe insule în largul coastei de sud.
Zona de identificare nu face parte din spaţiul aerian al unei ţări şi nu cade sub incidenţa legislaţiei internaţionale, ea fiind stabilită pentru identificarea şi localizarea timpurie a unor avioane străine care se apropie de spaţiul aerian teritorial pentru a preveni infiltrarea aparatelor de zbor străine şi ciocnirile accidentale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.