Avion prăbuşit în Republica Dominicană
Şapte persoane, inclusiv doi cetăţeni britanici şi doi spanioli, au murit după ce un avion de dimensiuni medii s-a prăbuşit, ieri, în Republica Dominicană.
Potrivit autorităţilor locale, avionul decolase din staţiunea Punta Cana şi se îndrepta spre oraşul Arroyo Barril. Imediat după decolare, pilotul a întâmpinat probleme tehnice şi a transmis că încearcă să aterizeze forţat pe un teren de golf. Avionul a lovit copaci şi a luat foc. Cadavrele celor şapte persoane aflate la bord au fost trimise în capitala ţării, Santo Domingo, pentru efectuarea necropsiilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.