Amatorii de fotbal pe gazon sintetic au ocazia să joace feriţi de intemperiile vremii. Asta, pentru că pe unul din terenurile Bazei Sportive "Tineretului" a fost amplasat un balon cu aer cald.

Balonul acoperă un teren cu dimensiunile de 23x43 şi dispune de instalaţie de nocturnă. De dimineaţa până după-amiază terenul cu balon cu aer cald va fi la dispoziţia elevilor Liceului cu Program Sportiv (LPS) "Bihorul", pentru ca de la  ora 17.00 să poată fi închiriat de iubitorii sportului cu balonul rotund, cărora li se mai oferă vestiare, duşuri şi saună. Pentru informaţii suplimentare sau închirierea terenului doritorii se pot adresa la numărul de telefon 0729/ 351.276.