O supravieţuitoare a fost găsită, ieri, în Bangladesh între dărâmăturile unei clădiri care s-a prăbuşit la 24 aprilie în apropiere de Dhaka, provocând moartea a 1.000 de persoane, a anunţat şeful pompierilor, citat de AFP. "Ea a fost localizată într-un gol creat între o grindă şi un stâlp. Numele ei este Reshmi. Probabil a avut rezerve de apă sau a putut să bea puţin din apa pe care am injectat-o în clădire", a declarat Ahmed Ali.