Cartelurile mexicane declarate organizaţii teroriste - Trump vrea război total
Preşedintele Donald Trump a anunţat într-un interviu dat publicităţii marţi că va desemna cartelurile de droguri mexicane drept organizaţii teroriste, pentru rolul pe care acestea îl au în traficul cu droguri şi cu fiinţe umane.
„Vor fi desemnate ... Lucrez la asta de 90 de zile. Ştiţi, desemnarea nu este aşa uşoară, trebuie să treci printr-un proces şi am înaintat bine în acest proces", a declarat Trump într-un interviu acordat ziaristului Bill O'Reilly, o personalitate din presa conservatoare. După ce o grupare este desemnată organizaţie teroristă, legislaţia americană consideră ilegală acordarea de sprijin conştient acesteia, membrii săi nu pot pătrunde pe teritoriul SUA şi pot fi deportaţi. Instituţiile financiare care iau la cunoştinţă despre faptul că deţin fonduri ce au legătură cu gruparea desemnată drept organizaţie teroristă sunt obligate să le blocheze şi să informeze Departamentul Trezoreriei. Într-o postare pe Twitter de la începutul lunii noiembrie, Trump s-a oferit să ajute Mexicul „să declare RĂZBOI cartelurile de droguri şi să le şteargă de pe faţa Pământului". Propunerea a fost anunţată în contextul în care 9 americani au fost ucişi într-o ambuscadă în nordul Mexicului. Autorităţile mexicane au declarat că este posibil ca aceştia să fi fost victimele nevinovate ale unei confuzii în confruntările dintre bandele de traficanţi de droguri din regiune. Cartelurile de droguri ar urma să fie al doilea tip de grupare din America Latină declarată teroristă, după insurgenţii din Armata de Eliberare Naţională din Columbia. Preşedintele Trump a afirmat că principalele sale obiective sunt întreruperea fluxului de droguri şi de migranţi de-a lungul frontierei cu Mexicul. Conform Reuters, ministerul de externe mexican a anunţat marţi, ca reacţie la acest anunţ, că urmăreşte să realizeze cât mai rapid o întâlnire la nivel înalt cu Departamentul de Stat al SUA în care să abordeze subiectul. Ministerul de externe va aborda în cadrul întâlnirii şi modalităţile de reducere a fluxului ilegal de arme şi de bani dinspre SUA către reţele de crimă organizată din Mexic.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.