Cel mai mare proiect expoziţional găzduit de România: Armata de teracotă
Muzeul Naţional de Istorie a României va expune, începând din 29 aprilie şi până în luna august, în premieră în România, câţiva dintre faimoşii soldaţi ce făceau parte din armata de teracotă, parte a inventarului funerar al împăratului Qin Shi Huang.
Este vorba despre statui în mărime naturală reprezentând ofiţeri din armata chineză, atât infanterişti, cât şi arcaşi şi cavaleri. Aceştia sunt realizaţi într-o tehnică deosebită, având o valoare artistică cu totul aparte şi detalii extraordinare de execuţie care uimesc şi astăzi, la mai bine de 2.000 de ani de când au fost create aceste artefacte. Pe lângă aceste capodopere de o valoare excepţională, expoziţia va cuprinde o serie de alte artefacte, printre care pot fi amintite mai multe vase neolitice, cu o vechime de câteva mii de ani, artefacte care atestă o uimitoare realizare artistică. "Comorile Chinei", cel mai mare proiect expoziţional găzduit de România şi, totodată, cea mai mare expoziţie a Armatei de teracotă cu care statul chinez se prezintă în străinătate, a costat statul român 600.000 de euro, fiind, potrivit ministrului Culturii", "un efort fără precedent" şi o onoare. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), care găzduieşte expoziţia "Comorile Chinei", a spus, într-o conferinţă de presă susţinută ieri, că materializarea unui eveniment de asemenea amploare în România este ceva la care nu îndrăznea nici să viseze. Astfel, dacă partea chineză a investit în organizarea expoziţiei câteva milioane de dolari, nici efortul financiar al României nu a fost unul mic, ci "considerabil", aşa cum apreciază ministrul Culturii, Daniel Barbu. "Pe noi, expoziţia ne-a costat 2 milioane şi jumătate de lei - 600.000 de euro -, ceea ce este un efort considerabil, un efort fără precedent, însă a fost alegerea noastră să o facem", a spus ministrul Culturii. Acesta a adăugat că va oferi sprijin Muzeului Naţional de Istorie a României pentru organizarea, în 2014, în parteneriat cu Agenţia pentru Schimburi de Patrimoniu din China, a unei expoziţii similare româneşti în China, care, potrivit directorului MNIR, se va numi "Comorile României". Referitor la preţurile biletelor, acesta a spus că s-a încercat să se ofere posibilitatea unei cât mai largi categorii de public să viziteze expoziţia, dar a subliniat că "aceasta nu este o expoziţie ieftină".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.