Cel puțin 12 persoane au fost ucise, iar alte 42 au fost rănite, în urma atacurilor teroriste asupra Parlamentului iranian și a Mausoleului Ayatollahului Khomeini din sudul Teheranului, în timp ce patru teroriști au fost uciși de serviciile de securitate iraniene.

 

Forțele de securitate iraniene au anunțat că situația se află sub control, iar zona este survolată de elicoptere. Niciunul dintre parlamentarii iranieni nu a fost rănit. Adjunctul ministrului iranian de Interne, Hossein Zolfaqari, a anunțat că teroriștii care au atacat clădirea Parlamentului purtau haine pentru femei.

„Atacatorii purtau rochii și au intrat în Parlament pe la poarta specială pentru vizitatori. Imediat, au început să împuște oamenii din acea zonă, provocând frică și groază. În primele minute ale atacului, forțele iraniene au preluat controlul asupra parterului clădirii Parlamentului”, a spus Zolfaqari.

Oficialul iranian a mai precizat că membrii unui grup terorist au fost arestați înainte de a acționa, iar forțele de securitate iraniene au reușit să dezamorseze o bombă aflată în interiorul mausoleului.

Patru atacatori necunoscuți au deschis focul în incinta clădirii Parlamentului din Teheran, apoi au atacat Mausoleul Ayatollahului Khomeini, fondatorul Republicii Islamice Iran, monument situat la câțiva kilometri de sediul legislativului.

Atacurile au fost comise de combatanţi ai organizaţiei teroriste Stat Islamic, conform unui anunț al agenţiei de știri Amaq, afiliată la Stat Islamic. Totodată, doi atentatori sinucigași ar fi acționat în cadrul mausoleului.

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a condamnat atacurile teroriste de la Teheran și a avertizat că situația în regiune este foarte gravă, având în vedere problemele de securitate actuale.