Cel puţin opt persoane au fost ucise şi alte 40 rănite într-un atentat sinucigaş comis ieri în centrul capitalei afgane, în apropiere de un hotel unde sunt cazaţi străini, în contextul în care primele trupe suplimentare promise de preşedintele Barack Obama sosesc în această săptămână în Afganistan, relatează AFP.

Acesta este cel de-al şaptelea atac important din capitala afgană, începând din august. Ele au devenit mai rare la Kabul, după căderea regimului talibanilor la sfârşitul anului 2001, dar s-au multiplicat în ultimele luni, insurecţia câştigând teren.
Explozia a survenit în cursul dimineţii în apropierea intrării hotelului Heetal, unde sunt cazaţi numeroşi occidentali.
"Opt persoane au fost ucise. Patru sunt femei şi ceilalţi patru sunt bărbaţi", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Zemaray Bashary, adăugând că alte 40 de persoane au fost rănite."A fost un atentat sinucigaş", a confirmat el. Potrivit lui Bejan Salehi, directorul financiar al hotelului, explozia s-a produs în imediata vecinătate a clădirii. "Unul dintre paznicii noştri a fost ucis", a declarat el. Un nor dens de praf şi fum se ridica în cursul dimineţii deasupra cartierului din centrul capitalei, Wazir Akbar Khan, care adăposteşte ambasade, organizaţii neguvernamentale şi domicilii ale unor oficiali afgani. Explozia a distrus mai multe maşini şi case, a constatat un jurnalist al AFP.