China - Experţii OMS au vizitat piaţa din Wuhan
Echipa de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care anchetează în China în privinţa originii noului coronavirus s-a deplasat duminică la piaţa Huanan din Wuhan, primul focar cunoscut ale pandemiei.
Această piaţă, unde erau vândute mai ales animale sălbatice vii, a fost închisă din ianuarie 2020, iar paznicii nu au lăsat să intre decât vehiculele anchetatorilor OMS. Vizita echipei OMS este extrem de sensibilă politic pentru Beijing, acuzat că a întârziat să reacţioneze în faţa primelor cazuri de Covid semnalate la sfârşitul lui 2019 în uriaşa metropolă din centrul Chinei.
Puterea comunistă păstrează o tăcere aproape absolută în privinţa subiectului şi minimalizează dimensiunea misiunii specialiştilor străini: „Nu este o anchetă”, a afirmat vineri un purtător de cuvânt al diplomaţiei cineze, Zhao Lijian.
Duminică, experţii nu au răspuns la nicio întrebare la sosirea în piaţă, iar membri ai serviciilor de securitate le-au cerut jurnaliştilor prezenţi să se îndepărteze. Unul din membrii echipei, Peter Daszak, a scris pe Twitter că aceasta a efectuat „vizite la situri foarte importante, o piaţă de gros mai întâi şi acum piaţa de produse ale mării la Huanan”.
„Foarte informativ şi crucial pentru a le permite echipelor noastre comune să înţeleagă epidemiologia Covid, cum a început să se propage la sfârşitul lui 2019”, a adăugat preşedintele EcoHealth Alliance, o asociaţie cu sediul în SUA şi specializată în prevenirea maladiilor.
Ieşiţi joi dintr-o carantină de 14 zile, experţii OMS şi-au început vineri ancheta pe teren, deplasându-se, sub o escortă serioasă, la spitalul Jinyintan din Wuhan, primul care a primit pacienţi atinşi de ceea ce era atunci doar un virus misterios.
Cotidianul naţionalist Global Times a publicat în urmă cu câteva zile un articol ce relativiza importanţa pieţei din Huanan în privinţa originii pandemiei, afirmând că „investigaţii” sugerează că nu aceasta a fost sursa.
Revenind duminică asupra subiectului, publicaţie a scris: „Posibilitatea ca noul coronavirus să fi ajuns prin produse ale lanţului de frig la Wuhan, sau mai specific, la piaţa din Huanan (...) nu poate fi exclusă”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.