Cel puţin 50 de persoane au murit duminică în Egipt, în urma unor ciocniri între poliţie şi manifestanţi susţinători ai preşedintelui islamist demis de armată Mohamed Morsi, cu ocazia marcării a 40 de ani de la războiul israeliano-arab din 1973, relatează AFP.

Niciun poliţist nu figurează printre morţi, potrivit unui oficial din cadrul Ministerului de Interne. Acesta este cel mai sumbru bilanţ înregistrat de la săptămâna de reprimare în sânge care a început la 14 august, când militari şi poliţişti au dispersat în forţă două reuniuni pro-Morsi, la Cairo. Sute de manifestanţi islamişti au fost ucişi atunci. Armata, care reprimă în sânge, de aproape două luni, toate manifestaţiile susţinătorilor lui Morsi, a mobilizat duminică, la Cairo, mai multe blindate decât de obicei. În acelaşi timp, manifestanţii anti-Morsi le-au cerut egiptenilor să iasă masiv în stradă pentru a susţine armaţa şi autorităţile. Vineri, cel puţin patru civili au fost ucişi în ciocniri între şi susţinători şi opozanţi ai lui Morsi, la Cairo. Duminică, cel puţin 45 de persoane au fost ucise la Cairo, iar alte cinci în diferite oraşe din sudul capitalei, a declarat pentru AFP Ahmed al-Ansari, un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Sănătăţii, fără să precizeze cine a murit sau în ce circumstanţe. Potrivit acestuia, alte 268 au fost rănite. Mai mulţi manifestanţi au fost bătuţi şi arestaţi de către poliţişti, potrivit unor jurnalişti ai AFP. Într-un comunicat, Ministerul de Interne i-a acuzat pe manifestanţi că au deschis focul asupra forţelor de ordine şi au vandalizat bunuri publice la Cairo, obligându-i pe poliţişti să "intervină". Potrivit ministerului, 423 de persoane au fost arestate în capitală. Morsi, primul şef de stat egiptean ales democratic, a fost demis şi arestat la 3 iulie de armată, care a promis alegeri pentru 2014 şi conduce de facto Guvernul interimar pe care l-a instituit. Manifestanţii pro-Morsi, mai ales influenta confrerie islamistă Fraţii Musulmani, au îndemnat la organizarea unor proteste cu ocazia comemorării, duminică, a Războiului de Iom Kipur, pe care Egiptul îl consideră o "victorie" împotriva Israelului.