Coliziune de autobuze şcolare în SUA - Doi copii au murit şi 23 au fost răniţi
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte peste 23 au fost rănite în urma coliziunii a două autobuze şcolare în oraşul Knoxville din statul american Tennessee. Printre persoanele decedate se numără doi copii şi un adult.
Potrivit purtătorului de cuvând al poliţiei din Knoxville, David Rausch, caiza accidentului este încă necunoscută. Coliziunea s-a produs între autobuzul şcolii gimnaziale Chilhowee şi cel al şcolii primare Sunnyview. "Este o tragedie îngrozitoare. Transmitem condoleanţe familiilor victimelor şi rugăm comunitatea să se roage pentru cei răniţi", a afirmat el. Trei persoane au suferit răni grave şi au fost transportate la centrul medical al Universităţii din Tennessee. Alţi 20 de copii au primit îngrijiri medicale la spitalul East Tennessee, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Erica Estep. Potrivit unui reprezentant al serviciului meteorologic american, accidentul se putea produce din cauza ploii şi a carosabilului umed.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.