Comando de asasini pe teritoriul Israelului
Bărbaţi înarmaţi suspectaţi că ar fi membri islamişti ai jihadului au atacat duminică un post de frontieră dintre Egipt şi Israel, omorând 16 grăniceri egipteni, după care au pătruns la bordul unui vehicul blindat pe teritoriul israelian, unde au fost neutralizaţi.
Preşedintele egiptean Mohamed Morsi s-a angajat, în noaptea de duminică spre luni, să reia controlul asupra Sinaiului egiptean, unde situaţia s-a degradat după revolta în urma căreia a fost îndepărtat de la putere predecesorul său, Hosni Mubarak, la începutul lui 2011. "Forţele (de securitate) îşi vor impune controlul deplin asupra acestor regiuni", a declarat Morsi într-un discurs televizat, după o reuniune de urgenţă cu oficiali militari, ministrul de Interne şi şeful serviciilor de informaţii. "Instrucţiuni clare" au fost date în vederea preluării "controlului total asupra Sinaiului" şi "urmăririi şi capturării autorilor acestei crime", a continuat preşedintele egiptean, adăugând că atacatorii "vor plăti scump", ca şi toţi "cei care vor colabora cu ei". Ministrul israelian al Apărării Ehud Barack a apreciat, pe de altă parte, că asaltul subliniază "necesitatea ca autorităţile egiptene să acţioneze ferm în vederea restabilirii securităţii şi a luptei împotriva terorismului în Sinai". Un oficial egiptean de rang înalt din domeniul securităţii a acuzat "membri ai jihadului" veniţi din Fâşia Gaza vecină că s-ar afla în spatele atacului, care a avut loc în timp ce grănicerii participau la un ceremonial de Ramadan. "Elemente jihadiste infiltrate dinspre Fâşia Gaza prin tunele, în colaborare cu elemente jihadiste din regiunile al-Mahdiya şi Gabal Halal (în Egipt), au atacat un post de frontieră în timp ce soldaţii şi ofiţerii luau iftarul", a declarat el, citat de agenţia Mena. O purtătoare de cuvânt a armatei israeliene, locotenent-colonelul Avital Leibovich, a apreciat, la rândul său, că este prea devreme pentru a se stabili afiliaţia membrilor comandoului şi obiectivul lor. "Una dintre ipoteze este că vreau să răpească militari israelieni", a declarat ea. Ca reacţie faţă de atac, Egiptul a decis să închidă "sine die" terminalul de la Rafah, la frontiera cu Fâşia Gaza, potrivit presei oficiale. Terminalul este unicul punct de trecere între acest teritoriu palestinian, controlat de mişcarea islamistă Hamas, şi lumea externă care nu este controlat de către Israel. În plus, nivelul securităţii în peninsulă a fost consolidat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.