Convorbirea de două ore Trump-Putin nu a dat rezultatele scontate - Kremlinul nu vrea pace!
Convorbirea telefonică de peste două ore cu Donald Trump nu a reușit să-l convingă pe președintele rus Vladimir Putin să dispună o încetare a focului imediată în Ucraina, relatează luni seara The Moscow Times.
Trump a făcut cunoscută poziția SUA cu privire la încetarea focului și armistițiu, dar Rusia va fi gata pentru acestea doar după ce se va ajunge la acorduri corespunzătoare, a declarat Putin, vorbind cu jurnaliștii după discuția telefonică purtată în cursul după-amiezii cu președintele american.
„Principalul lucru pentru noi este să eliminăm cauzele profunde ale acestei crize”, a subliniat el.
Deocamdată, Rusia „este pregătită să colaboreze cu partea ucraineană la un memorandum privind un posibil viitor tratat de pace”. Acesta va include definirea „unui număr de poziții, cum ar fi principiile de soluționare, termenele pentru posibila încheiere a unui acord de pace etc”, a enumerat Putin.
Acest memorandum, potrivit președintelui rus, ar putea cuprinde și „un posibil armistițiu pentru o anumită perioadă de timp, dacă se va ajunge la acorduri corespunzătoare”.
Putin a mai spus că i-a „mulțumit” lui Trump „pentru sprijinul acordat de SUA pentru reluarea negocierilor directe între Rusia și Ucraina” și a adăugat că conversația cu el „a fost foarte semnificativă și foarte sinceră”.
Pe de altă parte, ministrul german al apărării, Boris Pistoriu, președintele rus Vladimir Putin, nu este cu adevărat interesat de pacea în Ucraina și doar încearcă să câștige timp în negocierile cu Statele Unite. Ministerul german al apărării a afirmat înainte de o întâlnire cu omologii săi din UE la Bruxelles că Europa trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin impunerea de noi sancțiuni, în special asupra vânzărilor de energie ale Rusiei.
Potrivit lui Pistorius, convorbirea telefonică de luni dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus a arătat că acesta din urmă „nu este pregătit” pentru a face concesii Ucrainei.
„Încă nu este pregătit să facă concesii și vorbește doar despre o încetare a focului în condițiile sale”, a spus ministrul german la sosirea sa la Bruxelles.
Vladimir Putin refuză să facă concesii pentru că este încrezător în superioritatea forțelor sale pe frontul din Ucraina, au declarat surse apropiate Kremlinului pentru Bloomberg.
Potrivit acestora, președintele rus se așteaptă ca până la sfârșitul anului armata să poată cuceri întregul teritoriu a patru regiuni ucrainene - Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson -, în limitele granițelor lor administrative.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.