Cooperare în sud-estul Europei
Participanţii la reuniunea de la Sarajevo a miniştrilor apărării din ţările membre ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) au adoptat o declaraţie comună care pune bazele cooperării în domeniul apărării, informează MApN. Conform sursei citate, documentul adoptat joi exprimă angajamentul comun al celor nouă state de a se sprijini reciproc în vederea asigurării securităţii şi stabilităţii regionale, a abordării coordonate a noilor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii, precum şi apropierii întregii zone de spaţiul euroatlantic de securitate. Reprezentantul ministrului apărării naţionale la reuniune, Sorin Encuţescu, secretar de stat, l-a felicitat pe Mikola Radovanovic, ministrul apărării din Bosnia şi Herţegovina pentru progresele realizate în cadrul procesului de reformă din domeniul apărării. În cadrul unei alte întîlniri, adjunctul ministrului apărării din Serbia şi Muntenegru, Kasim Maras, a mulţumit pentru sprijinul acordat de partea română în procesul de admitere a ţării sale în Programul de Parteneriat pentru Pace.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.