Costa Concordia a ajuns la verticală - Operaţiune de succes
"Operaţiunea de «parbuckling» (rotire, n.r.) s-a încheiat. Ambarcaţiunea (...) a ajuns la verticală", a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă Franco Gabrielli, şeful protecţiei civile italiene. La anunţul veştii, mai multe semnale au fost lansate de sirena Concordiei şi urale s-au auzit din port, a constatat un jurnalist AFP. "Coca navei va necesita reparaţii importante", a adăugat Gabrielli, în timp ce Sergio Girotto, de la firma italiană Micoperi, unul dintre membri consorţiului care a efectuat rotirea, a declarat că "încheierea rotirii" a declanşat aplauze în sala de presă. Pentru inginerul Franco Porcellacchia, liderul proiectului pentru Carnival, compania mamă a armatorului Costa, "operaţiunea nu se putea derula mai bine". Către miezul nopţii (01:00, ora României) Gabrielli a anunţat că "redresarea a depăşit nivelul critic de 24 de grade", faza finală fiind mai aproape. Începând cu această etapă, nu va mai fi nevoie exercitarea tracţiunii asupra epavei cu ajutorul a 36 de cabluri de oţel enorme. Rotaţia va continua prin umplerea cu apă de mare, cu ajutorul unor valve, a imenselor încăperi (înalte cât un imobil între 7 şi 11 etaje) plasate pe flancul stâng al navei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.