Aproximativ 5.400 de imigranţi au sosit în Croaţia în ultimele 24 de ore (ieri-n.r.), potrivit unui anunţ făcut de organizaţia Crucea Roşie, context în care oficialii croaţi şi-au exprimat îngrijorarea că ar putea fi copleşiţi de un val de imigranţi.

Organizaţia Crucia Roşie cu filiala în Croaţia a declarat că un număr similar de imigranţi sunt aşteptaţi în zilele următoare, după ce sosesc cu autobuze la frontiera cu Serbia.

Miercuri dimineaţă, un prim grup de 40 de imigranţi a ajuns în Croaţia prin oraşul sârb de frontieră Sid, după ce a traversat Serbia, căutând o nouă rută spre statele Uniunii Europene, la o zi după ce Ungaria şi-a închis frontierele.

"Am auzit că Ungaria şi-a închis (frontierele), astfel că poliţia ne-a spus că ar trebui să venim pe aici", a declarat Amadou, în vârstă de 35 de ani, originar din Mauritania. Deşi iniţial Croaţia a declarat că va permite accesul imigranţilor pe teritoriul ţării fără probleme şi că va amenaja centre pentru aceştia, mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, ministerul croat al Afacerilor Externe, Vesna Pusic declara: "dacă aceste numere se transformă în sute, ne descurcăm, dar pentru sute de mii, pur şi simplu, nu avem capacitatea de a-i primi", solicitând ajutorul altor ţări europene. Imigranţii sunt înregistraţi şi transportaţi în centrul de primire din Jezevo, din apropierea oraşului Zagreb.

Vesna Pusic a precizat că "în timpul înregistrării, ei sunt liberi să se deplaseze, nu sunt în închisoare", adăugând că "dintre cei care solicită azil, unii sunt imigranţi economici şi alţii au emigrat din ţări în care există războaie". Autorităţile croate au anunţat apoi că imigranţii vor putea să se deplaseze în ţară pe un "culoar" către ţările Occidentale, dar dacă vor părăsi acel "culoar" vor fi consideraţi imigranţi ilegali.

Croaţia, Slovenia şi Austria au început să se confrunte cu valuri uriaşe de imigranţi după ce Ungaria a decis să închidă graniţele pentru imigranţii clandestini.