Dacă sunt o ameninţare la adresa statului, Franţa nu va ezita să îi expulzeze pe islamişti
Ministrul francez de Interne Manuel Valls a afirmat ieri. la Strasbourg (est), că nu va ezita să îi "expulzeze pe cei care invocă islamul şi reprezintă o ameninţare gravă pentru ordinea publică" nerespectând "legile" şi "valorile" Republicii.
"Nu voi ezita să dispun expulzarea celor care se reclamă de la islam şi reprezintă o ameninţare gravă la adresa ordinii publice şi care, străini în ţara noastră, nu ne respectă legile şi valorile", a declarat ministrul, care inaugura Marea Moschee de la Strasbourg, dotată cu cea mai mare sală pentru rugăciune musulmană din ţară. Apeluri la manifestaţii au fost lansate săptămâna trecută, în pofida interdicţiilor, pe reţele sociale şi prin SMS, împotriva unui film antiislam realizat de către amatori şi a unor caricaturi cu Mahomed publicate de către săptămânalul satiric Charlie Hebdo. Însă acestea au mobilizat doar aproximativ 50 de persoane la Paris. Sâmbăta precedentă, în cursul unei manifestaţii spontane împotriva filmului islamofob, în faţa sediului ambasadei americane de la Paris au fost arestate aproximativ 150 de prsoane. "Predicatorii urii, partizanii obscurantismului, integriştii, cei care vor să ne atace valorile şi instituţiile, cei care neagă drepturile femeilor, aceştia nu au loc în Republică. Cei care se află pe teritoriul nostru pentru a ne sfida legile, pentru a ne ataca fundamentele societăţii, nu vor rămâne aici", a subliniat ministrul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.