Democraţie "made în Rusia" - Reţinută pentru că avea cărţi rusofobe!
Anchetatorii ruşi au anunţat că l-au reţinut pe directorul unei biblioteci ucrainiene din Moscova după ce, în urma unei cercetări, s-a stabilit că acesta făcea "propagandă anti-rusească".
Natalia Şarina, directorul Bibliotecii de Literatură Ucraineană, a fost acuzată de incitare la ură etnică. Anchetatorii spuns că au găsit acolo cărţi scrise de autorul radical naţionalist ucrainean Dmitro Korcinski, ale cărui lucrări sunt interzise în Rusia. Ministrul de Externe ucrainean a protestat împotriva acestei anchete.
"Aceasta nu este prima încercare a Kremlinului să eticheteze toate lucrurile ucrainene drept «rusofobe» şi «extremiste»", a transmis ministerul. "Cerem autorităţilor ruse să pună capăt presiunilor asupra activităţii bibliotecii - un centru cultural al comunităţii ucrainiene."
Comitetul de Investigaţie al Rusiei a precizat că a fost deschis un dosar penal împotriva Nataliei Şarina. Dmitro Korcinski este un naţionalist ucrainean controversat, care a ajutat la înfiinţarea unor mişcări politice de extremă-dreaptă.
Relaţiile dintre Rusia şi Ucraina sunt încordate în urma anexării Crimeei de către Moscova anul trecut şi din cauza susţinerii acordate de aceasta separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.