Deşi jefuiesc tot ce prin în cale - Statul Islamic şi-a făcut monedă proprie!
Gruparea jihadistă Stat Islamic a început să bată dinari în aur, argint și cupru pentru a înlocui dolarii și a scăpa astfel de sub „sclavia" dolarilor Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite.
Statul Islamic a anunțat decizia într-o înregistrare video de o oră publicată de serviciul său media, al Hayat. Anul trecut, conducerea Stat Islamic și-a însărcinat Trezoria cu baterea de monede în aur, argint și cupru.
Noii dinari au rolul să rupă cătușele "sistemului capitalist de sclavie reprezentat de o bucată de hârtie numită dolar, a Rezervei Federale", potrivit înregistrării care nu explică unde sunt turnate monedele nici cum vor fi distribuite sau cum vor înlocui banii aflați în circulație în teritoriile ocupate de grupare în Irak și Siria.
Statul Islamic a anunțat pentru prima oară intenția de a emite primii bani în noiembrie 2014, la cinci luni după ce a ocupat orașul Mosul din nordul Irakului, iar liderul Abu Bakr al-Baghdadi a anunțat înființarea unui califat.
Măsura a fost văzută de analiști ca parte a eforturilor grupării de a construi instituțiile unui stat funcțional.
Jihadiștii au acumultat milioane de dolari, parțial prin colectarea de taxe și prin capturarea de rafinării. Alte surse importate de finanțare sunt jafurile din bănci și magazine de bijuterii, extorcări de bani, contrabandă și răscumpărări.
Organizația aplică pedepse brutale pentru cei care i se opun, inclusiv decapitări și crucificări.
Un economist din Bagdad, Basim Jameel, consideră că anunțul este o încercare de creștere a moralului luptătorilor Statului Islamic, care au suferit înfrângeri în timpul luptelor din ultimele luni, inclusiv pierderea orașului Tikrit în luna martie.
Metalele prețioase provin probabil din bănci capturate de grupare, răscumpărări, casele creștinilor și ale altor minorități care au fugit.
Un dinar de aur de 21 de carate cântărește 4,25 grame, iar o monedă de 5 dinari dublu.
Pentru tranzacțiile de valoare mai mică au fost create monede de argint și cupru.
Pe fiecare monedă se poate citi "Stat Islamic, un califat bazat pe doctrina profeției".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.