Documentarul va fi difuzat de Deutsche Welle - Prostituţia forţată a româncelor în Berlin
Tinere, printre care românce şi bulgare, unele minore, sunt obligate să întreţină relaţii sexuale cu până la 15 bărbaţi pe zi, adesea neprotejat, aducând profituri de milioane de euro anual unor patroni de bordeluri lipsiţi de scrupule, denunţă Deutsche Welle într-un documentar.
Multe dintre tinere nu au paşapoarte şi nu vorbesc germana, iar în special cele din Europa de Est riscă să ajungă pe mâna unor traficanţi lipsiţi de scrupule, potrivit acestu documentar care a fost realizat pe parcursul unui an de zile. Ele sunt recrutate pe Internet şi ajung în Germania cu speranţa unui viitor mai bun pentru ele şi familiile lor. În ţările de origine, prostituţia este interzisă, însă, în toate oraşele importante funcţionează bordeluri ilegale, iar unele femei îşi vând corpul pe străzi. Fete care trăiesc în sărăcie devin astfel o pradă uşoară pentru traficanţi. Documentarul arată cum proprietari de bordeluri atrag tinere din România pe piaţa prostituţiei germane, prin reclame pe Internet, cât se poate de legal.
Autorii documentarului, Nadya Luer şi Jo Goll, au petrecut peste un an în contact cu aceste victime. Unele dintre femei le-au povestit cum au fost atrase de traficanţi cu promisiuni privind obţinerrea unui loc de muncă de chelneriţă sau infirmieră. Însă aceste vise se năruiesc la frontieră, unde paşapoartele - şi identităţile - le sunt confiscate. Documentarul care urmează să fie difuzat în toată lumea până vineri, relevă, totodată, cât de dificil este ca victimele să rupă acest cerc vicios al sexului forţat şi violenţei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.