Doi presupuşi kamikaze, ucişi sâmbătă de poliţie în apropiere de Jakarta, plănuiau să comită un atentat sinucigaş cu maşină-capcană asupra unei case ce aparţinea preşedintelui indonezian Susilo Bambang Yudhoyono.

Potrivit unuia dintre complicii lor, cei doi plănuiau să lanseze o maşină-capcană împotriva unei case a preşedintelui, situată la aproximativ zece minute de locul unde ei se ascundeau, a declarat comandantul poliţiei, Bambang Hendarso Danuri. Cele două persoane au fost ucise când se pregăteau să detoneze bombe artizanale în timpul unui raid al poliţiei, ce a permis descoperirea unei ascunzători cu explozibil a organizaţiei lui Noordin Mohammed Top. Acesta este unul dintre islamiştii radicali cei mai căutaţi din Asia şi, potrivit unei televiziuni locale, el a fost ucis în aceeaşi zi, într-un alt raid al poliţiei la Java. Cei doi bărbaţi ucişi sunt suspectaţi că ar fi participat la atentatul împotriva ambasadei Australiei la Jakarta în 2004, soldat cu zece morţi. Comandantul poliţiei a precizat că operaţiunea care i-a vizat a fost efectuată în legătură cu raidul asupra ascunzătorii lui Noordin Mohammed Top, din centrul insulei Java.