Eurodeputata Eva Kaili, implicată în scandalul mitei din PE - A recunoscut o parte din acuzaţii
Eurodeputata Eva Kaili, fost vicepreşedinte al Parlamentului European, a recunoscut o parte din acuzaţiile formulate în ancheta privind acte de corupţie pentru promovarea intereselor Qatarului, afirmă surse judiciare belgiene citate de publicaţiile Le Soir, La Repubblica şi Le Figaro.
Eva Kaili a admis că i-a cerut tatălui său să ascundă o sumă mare de bani care ar proveni de la grupuri de lobby pro-Qatar. Tatăl Evei Kaili a fost arestat preventiv după ce asupra sa a fost găsită de poliţie o valiză cu bani. Procurorii belgieni suspectează că eurodeputata Eva Kaili, fost vicepreşedinte al Parlamentului European, a acceptat împreună cu alte persoane mită din Qatar, naţiune care a organizat Cupa Mondială, în scopul influenţării politicilor Uniunii Europene în favoarea aceste ţări.
O instanţă judiciară din Italia a aprobat, luni, extrădarea în Belgia a unei femei suspectate de implicare în cazul de corupţie din Parlamentul European privind promovarea în mod ilegal a intereselor Qatarului, informează agenţia Reuters. Curtea de Apel din oraşul Brescia a stabilit că nu există niciun motiv care să blocheze transferul în Belgia a Mariei Dolores Colleoni, soţia fostului eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri, despre care procurorii din Bruxelles cred că este unul dintre principalii intermediari în cazul de corupţie.
Maria Dolores Colleoni şi fiica ei adultă Silvia Panzeri sunt în arest la domiciliu în Italia de peste o săptămână, în baza unor mandate privind detenţia preventivă emise de magistraţii belgieni. Autorităţile judiciare belgiene cer extrădarea celor două femei sub acuzaţiile de „participare la o organizaţie infracţională, spălare de bani şi acte de corupţie". Angelo De Riso, avocatul Mariei Dolores Colleoni şi al fiicei acesteia, Silvia Panzeri, a declarat pe 13 decembrie că cele două femei nu au ştiut nimic despre ilegalităţi, astfel că şi-au susşinut nevinovăţia în faţa judecătorilor. Qatarul a negat în mai multe rânduri orice implicare în scandalul de corupţie.
Autorităţile belgiene au efectuat, în urmă cu două săptămâni, o serie de percheziţii în mai multe zone din Bruxelles, arestând cinci suspecţi, printre care Eva Kaili şi un fost eurodeputat italian. Justiţia belgiană a lansat percheziţiile în cadrul unei anchete privind un grup infracţional infiltrat în Parlamentul European cu intenţia de influenţare a politicilor Uniunii Europene pentru promovarea intereselor Qatarului, potrivit publicaţiilor Le Soir şi Knack. Iniţial, autorităţile belgiene nu au dezvăluit numele fostului eurodeputat arestat, dar, conform cotidianului Corriere della Sera, este vorba de italianul Pier Antonio Panzeri, membru al Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.